MULTIMEDIA

 
Alte articole din Organizatii Data publicarii: Duminica, 18 Octombrie 2015

Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" atacă în instanţă avizul de mediu pentru mall-ul din spatele Palatului Ştirbei

Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" anunţă că a formulat către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti procedura prealabilă pentru contestarea deciziei de mediu emise pentru construcţia mall-ului din spatele Palatului Ştirbei, situat în Calea Victoriei, şi precizează că, potrivit legii, procedura precede cu 30 de zile acţiunea în instanţă.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a emis în şedinţa din 29 septembrie, "a cărei ordine de zi nu a fost cunoscută public", o decizie pentru proiectul imobiliar din spatele Palatului Ştirbei, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

''Agenţia pentru Protecţia Mediului a amânat, la presiunea străzii, emiterea avizului de mediu. (...) S-a aşteptat un moment favorabil, când agenda publică a fost alta, pentru a se emite pe sub masă acest aviz. (...) Vom apela la toate instrumentele juridice pentru a pune capăt tentativelor acestor oameni de a servi grupurile de interese în detrimentul oraşului şi al cetăţenilor săi'', a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi al ASB, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul imobiliar din spatele Palatului Ştirbei este ilegal pentru că încalcă regulamentul de urbanism al zonei protejate, nu prevede numărul minim de locuri de parcare şi nu are suprafaţa minimă de spaţiu verde. Totodată, susţine asociaţia, proiectul ''este nociv'' pentru traficul din Bucureşti, ''întrucât construirea a 30.000 metri pătraţi va sufoca traficul într-o zonă deja foarte aglomerată a Capitalei''. ''Construcţia acestui mall în imediata vecinătate a unui monument istoric reprezentativ al Bucureştiului, Palatul Ştirbei, construit în 1835, agresează inclusiv patrimoniul istoric al oraşului'', adaugă sursa citată. AGERPRES



Alte articole din Organizatii
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


Brikston


 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter