MULTIMEDIA

 
Alte articole din Imobiliare Data publicarii: Luni, 08 August 2016

Primul ansamblu rezidenţial cu energie verde din România prinde contur

cartierul-solar.jpgCartierul Solar, primul ansamblu rezidenţial cu energie verde din România, amplasat în sudul Bucureştiului şi dezvoltat de Ad Astra Partners, a încheiat Faza 1 şi a demarat, totodată, următoarea etapă. Peste 200 de apartamente construite în Faza 1 au fost deja vândute. Dintre acestea, 70% au fost cumpărate prin programul Prima Casă, 20% cu plata cash, iar 10% prin credite ipotecare şi rate la dezvoltator. Faza 1 a proiectului imobiliar include patru blocuri cu regim de înălţime D+P+5E, are 264 de apartamente cu 1, 2 şi 3 camere şi a necesitat o investiţie de circa 12 milioane de euro.

"Cartierul Solar anunţă finalizarea primei etape de construcţie şi sosirea primelor familii în ansamblu. Am reuşit să vindem, în această primă fază, peste 200 de apartamente şi, mai mult decât atât, au fost deja achiziţionate peste 30 de apartamente din Faza 2. De asemenea, în luna iunie, am demarat şi construcţia celei de a doua etape din ansamblul rezidenţial", a declarat Eugen Ionescu, Project Manager Cartierul Solar.

Faza 2 va necesita o investiţie totală de aproximativ 15 milioane de euro şi va include patru blocuri cu 350 de apartamente şi o clădire de spaţii comerciale, totalizând 2.800 mp. A doua etapă are termen de finalizare luna iunie 2017, urmând ca întregul proiect să se termine în decembrie 2018. În total, investiţia în Cartierul Solar se ridică la peste 45 de milioane de euro.

Ansamblul rezidenţial va avea o suprafaţă de 90.000 mp construiţi şi va fi formată din 15 blocuri cu un număr total de peste 1.000 de apartamente de 1, 2 şi 3 camere. Totodată, complexul va beneficia şi de un supermarket, o farmacie, un centru fitness, o grădiniţă, un centru de înfrumuseţare şi un restaurant şi va avea 1.200 de locuri de parcare.

Pe terasele blocurilor vor fi amplasate 1.800 de panouri solare care vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, astfel că proprietarii locuinţelor din Cartierul Solar vor beneficia de costuri zero cu energia electrică consumată pentru părţile comune ale blocului.

Preţurile apartamentelor din Cartierul Solar pornesc de la 25.000 de euro pentru un studio şi ajung la circa 70.000 de euro pentru un apartament de 3 camere.

Cartierul Solar este dezvoltat de Ad Astra Partners şi este primul ansamblu rezidenţial cu energie verde din România. Amplasat în sudul Bucureştiului, pe Bulevardul Metalurgiei, numărul 132, ansamblul va avea 1.800 de panouri solare, care vor genera o producţie totală de peste 600 MWh/an.



Alte articole din Imobiliare
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


psc


 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter