MULTIMEDIA

 
Alte articole din Arhitectura Data publicarii: Duminica, 30 Octombrie 2016

Arhitecţii propun un program pentru aducerea municipiului Timişoara la standarde occidentale

timisoara_desus.jpgFiliala timişeană a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) lansează programul Upgrade My City care conţine 12 proiecte menite să ridice calitatea vieţii timişorenilor la standarde occidentale. Programul propune soluţii inovative pentru rezolvarea problemelor specifice, utilizând ''inteligenţa colectivă''. ''Programul vine cu o viziune inclusivă, orientată spre locuitori, întrucât oraşul este casa casei noastre, pentru că strălucirea oraşului este dată de însumarea cetăţenilor lui, pentru că oraşul ne priveşte", a declarat Dan Bugariu, coordonatorul programului.

Programul va debuta cu un eveniment sub acelaşi nume, care va aduce în faţa audienţei 12 profesionişti activi în cele patru secţiuni vitale pentru un oraş, cu un grad înalt de calitate a vieţii, respectiv, Sănătate, Educaţie, Urbanism şi Antreprenoriat, care va avea loc în perioada 2 - 3 noiembrie, la Consiliul Judeţean Timiş.

Printre temele abordate pe secţiunea Sănătate se vor regăsi proiecte comunitare de succes pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, importanţa echilibrului şi a unei relaţii armonioase cu mediul în care trăim, precum şi alţi factori care ne afectează sănătatea, arată comunicatul.

''Educaţia este o altă secţiune de interes pentru Upgrade My City, al cărei scop este de a promova exemple remarcabile de oameni şi organizaţii care au avut curajul să pună lucrurile în mişcare, precum şi prezentarea de rezultate şi soluţii care pot aduce îmbunătăţiri sistemului educaţional românesc'', spune Oana Simionescu, vicepreşedinte OAR Timiş, coordonator BETA.

Secţiunea Urbanism din cadrul Upgrade My City aduce în discuţie modurile prin care informaţiile esenţiale în dezvoltarea urbană pot fi introduse în uzul comun al tuturor actorilor implicaţi şi interesaţi de îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane prin transparenţă, accesibilizare şi aplicare.

''Oraşul este, în tot mai mare măsură, mediul în care ne desfăşurăm cu toţii existenţa. Astfel, procesele prin care se construieşte acest mediu, calitatea sa şi modul în care îl utilizăm şi preţuim, capătă o tot mai mare importanţă pentru fiecare dintre noi. Implicarea filialei Timiş a OAR în evenimentul Upgrade My City are ca fundament misiunea noastră, ca organizaţie de interes public, de a contribui la îmbunătăţirea proceselor prin care ne construim oraşele'', explică Oana Simionescu.

Secţiunea Antreprenoriat va aduce în faţa audienţei poveşti exemplare de evoluţie antreprenorială, trăite de către tineri oameni de afaceri, sesiune urmată de organizarea unei zone de lucru unde participanţii pot contribui la definirea şi detalierea unor proiecte-suport pentru dezvoltarea antreprenorială viitoare a Timişoarei, menţionează sursa.

Proiectele înscrise în cadrul programului Upgrade My City tratează diverse probleme specifice zonelor urbane dezvoltate, de la tehnologii de monitorizare a calităţii aerului până la programe de colectare şi management de date deschise, instrumente de finanţare locale sau academii nonformale de antreprenoriat.

Cele două zile de eveniment se vor concluziona cu activităţi de colaborare şi sesiuni de lucru pe echipe formate din iniţiatorii proiectelor şi voluntari.

Partenerii proiectului sunt, printre alţii, Guvernul României, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană, universităţi, fndaţii de profil. AGERPRES



Alte articole din Arhitectura
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter