MULTIMEDIA

 
Alte articole din Administratia locala Data publicarii: Miercuri, 09 Noiembrie 2016

Primarul municipiului Satu Mare anunţă contractarea proiectării celui de-al treilea pod peste Someş

satumare_somes.jpgPrimarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a anunţat că în 17 noiembrie va semna contractul pentru proiectul tehnic al celui de-al treilea pod peste râul Someş, urmând ca ulterior să se caute soluţii pentru finanţarea lucrării.
"Data de 17 noiembrie va fi un moment istoric pentru municipiul Satu Mare pentru că la această dată semnăm contractul pentru proiectul tehnic celui de-al treilea pod peste Someş. Nu am promis în campania de primăvară pod, dar am făcut paşi importanţi ca să avem proiect tehnic, pentru că având acest document important vom putea să solicităm finanţare şi de la Guvernul României. Câştigătorul licitaţiei pentru proiectul tehnic este firma N.V. Construcţii Cluj şi a fost adjudecată această lucrare pentru 780.000 de lei. Această societate va avea la dispoziţie şase luni să facă proiectul pentru podul peste râul Someş", a declarat Kereskenyi.

Edilul a afirmat că acest document este foarte important întrucât va stabili suma necesară şi detaliile lucrării podului, ce va fi amplasat în zona ştrandului. "Consider că municipiul Satu Mare va putea să cofinanţeze din buget o parte, 20-30% din valoarea acestei lucrări de execuţie a podului, după ce va fi gata proiectul. În momentul de faţă estimăm costurile pentru execuţia podului între 80 şi 85 de milioane de lei plus TVA. Bineînţeles că nu suntem în stare să finanţăm în totalitate din bugetul local, dar căutăm soluţii paralel cu execuţia proiectului tehnic ca să lansăm imediat licitaţia pentru execuţia acestei lucrări', a mai spus primarul. AGERPRES



Alte articole din Administratia locala
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !


kronemag


 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter