MULTIMEDIA

 
Alte articole din Comunicate de Presa Data publicarii: Luni, 23 Aprilie 2012

Scrisoarea Deschisă adresată Primului-Ministru Mihai Răzvan Ungureanu de către Consiliul Coordonator al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană

Domnule Prim-Ministru,

Apreciem faptul că aţi evidenţiat public realităţile cu care se confruntă comunitatea din Roşia Montană, care aşteaptă de ani de zile avizarea unui proiect industrial ce creează locuri de muncă şi îi aduce siguranţa unui viitor mai bun!

Noi, membrii Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană, afirmăm cu toată convingerea că proiectul minier aurifer este una din cele mai importante investiţii industriale ale ultimilor ani din România şi că, în urma implementării acestui proiect, atât comunitatea locală, cât şi bugetul naţional, patrimoniul cultural şi mediul vor avea numai de câştigat.


Proiectul minier de la Roşia Montană este un proiect strategic, un proiect cu un impact economic potenţial de 19 miliarde de dolari pentru economia românească. Sute de firme, întreprinderi mari, mici şi mijlocii, vor avea comenzi în diferitele stadii de evoluţie a proiectului. Peste 3600 de locuri de muncă, directe şi indirecte, vor fi create în economia românească. În plus, cele 70 de milioane de dolari ce vor fi investite în restaurarea obiectivelor de patrimoniu din Roşia Montană, cele peste 130 de milioane de dolari utilizate drept garanţie pentru reabilitarea mediului şi cele peste 130 de milioane de dolari ce se vor investi în infrastructura locală vor aduce prosperitate pentru comunitatea din Roşia Montană, care îşi va redobândi demnitatea trecutului său minier.

Este timpul ca factorii de decizie de la nivel central să-şi asume responsabilitatea unei decizii, pentru că, altfel, semnalele pe care le dăm investitorilor străini sunt extrem de descurajatoare. Într-un moment în care economiile naţionale se confruntă cu o lungă recesiune economică, nu ne permitem să tratăm cu nepăsare potenţialii investitori, ci trebuie să facem toate eforturile pentru a crea parteneriate cu acestia, pentru dezvoltarea economică a ţării.

Sperăm aşadar în urgentarea unei decizii din partea Guvernului pentru demararea proiectului minier.

Cu deosebită consideraţie,
Consiliul Coordonator al Grupului de Susţinere a Proiectului Roşia Montană

Eugen Furdui
Primarul comunei Roşia Montană

Ion Popescu
Preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian

Bogdan Baltazar
Consultant financiar

Ovidiu Nicolescu
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România

Tiberiu Andrioaiei
Director General şi Vicepreşedinte al Patronatului Societăţilor din Construcţii



Alte articole din Comunicate de Presa
Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !




 

Editorial
isar_lucian.jpg
Determinanți ai bulei imobiliare din România
Un editorial de Lucian Isar, publicat pe adevarulfinanciar.ro » Citeste


Analiza
Tiganas_Serban.jpg
Ce să așteptăm de la urbanismul din România?
O analiză realizată de către Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia Conferinței Naționale Urban Concept 2016, de la Predeal

Dezvoltarea localităților și a teritoriului poate fi văzută ca având etape sau cicluri care corespund unor pusee economice și de guvernare și unor contexte geopolitice mai ample. E important să evaluăm la fiecare moment oportun starea și direcția pe care o are dezvoltarea, practicile și tendințele. Am convingerea că toți cei implicați în gestiunea urbană, de la autoritățile de reglementare, practicienii din zona planificării strategice, cei din administrațiile locale și cei care realizează proiecte știu că dezvoltarea urbană poate fi calificată în România mai degrabă ca în general eșuată și nesatisfăcătoare decât reușită. » Citeste
reabilitare

Compania Saptamanii
mangalagiu_iulian.jpg
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă”
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi”, afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. » Citeste


Interviu
sova_dan1.jpg
Dan Şova: "Trei mari constructori sunt interesaţi de Autostrada Transilvania"
Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat Agerpres. » Citeste

Eveniment
urbanconcept_2016_1.JPG
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. » Citeste
agerpres.ro

Vizitatori
counter